Articole publicitare: copertine, prelate, casete luminoase, bannere si panouri publicitare

Articole publicitare: copertine, prelate, casete luminoase, bannere si panouri publicitare

Aveti o afacere si vreti sa va faceti publicitate, dar nu stiti ce material sa alegeti? Apelati la specialistii unei firme producatoare de articole publicitare care vor stii cu siguranta sa va ghideze in functie de nevoile dumneavoastra. Firmele distribuitoare de materiale publicitare ofera o gama larga de produse dand posibilitatea clientilor sa aleaga intre prelate, copertine mobile sau fixe, casete luminoase, panouri publicitare, bannere, inscriptionari cu autocolant, print-uri...

De ce avem nevoie de articole publicitare

Traim intr-o societate in care concurenta este la mare rang. Pentru a putea supravietui pe o piata atat de aglomerata, societatile producatoare au inteles ca „reclama este sufletul comertului". Astfel incepe sa se simta nevoia de firme creatoare de articole publicitare. Treptat, treptat incepe sa apara pe piata romaneasca o gama larga de materiale prin care se promoveaza un produs: casete luminoase, panouri publicitare, prelate si copertine inscriprionate, bannere... si multe altele.

Casetele luminoase, una dintre cele mai raspandite metode de a face reclama pe strazile noastre, pot fi realizate fie din profile de aluminiu cu fata din plexiglas opac, fie cu gaze spectrale. Casetele luminoase pot avea orice forma dorita de client si de obicei reprezinta sigla unei societati. Ele sunt luminate cu neoane de diferite culori si inscriptionate cu autocolant sau litere volumetrice (cele pe gaze spectrale).

Panourile publicitare pot avea dimensiuni mult mai mari decat casetele luminoase si forme cat mai variate: plane, unghiulare, cu fata dubla, tridimensionale, curbe sau profilate. Panourile publicitare, reprezentand imagini sau doar texte, au un sistem de sustinere metalic, iar ramele sunt construite din aluminiu, avand posibilitatea unui sistem de rotire.

Copertinele sunt confectionate din materiale speciale pe o structura metalica din teava rectangulara care poate fi fixa sau mobila. Pentru fixarea materialului se folosesc nituri si tot ansamblul se fixeaza cu conexpanuri. Materialul folosit pentru copertine poate fi panza acrilica sau folia de PVC. Panza acrilica este indicata pentru mediul exterior si are o garantie pana in jur de 8 ani; folia de PVC este lacuita pe ambele parti si armata cu fibra de poliesten, durata de viata fiind mai redusa. Avantajul copertinelor este ca ele pot fi usor demontabile si intretinute si nu necesita mult spatiu pentru amplasarea lor (cum se intampla in cazul panourilor publicitare), fiind foarte usor de pozitionat deasupra ferestrelor sau intrarii principale a magazinului.

Prelatele publicitare sunt fabricate din materiale rezistente la viteze mari, la ger si la calduri ridicate. Ele pot fi montate prin sudura pe structura metalica si pot fi personalizate in functie de cerinta clientului. Prelatele pot fi inscriptionate cu autocolant dar si cu vopsea speciala.

Bannerele pot fi cu prindere orizontala sau verticala, full color sau inscriptionate cu autocolant. Se realizeaza in marimi uriase sau la mici dimensiuni in functie de preferintele clientilor.

Sfaturi Info-ghid:

Fie ca oscilati intre o copertina, un banner, o prelata, o caseta luminoasa sau un panou publicitar, este bine sa va sfatuiti cu specialistii unei firme producatoare de articole publicitare al carei principal obiect de activitate il constituie reclama vizuala.