Cuvinte cheie:
suplimente nutritive,
produse naturiste,
distribuitor de ceaiuri,
alimentatie sanatoasa,
afacere prospera
Magazinele de produse naturiste, suplimente nutritive pentru o alimentatie sanatoasa
Data postarii: 2008-03-20
In ultimii ani, in tot mai multe tari din Europa produsele naturiste au ajuns sa fie o alternativa la medicamente sau la alimentele mai putin vitaminizate si imbogatite nutritiv in mod artificial. Acest trend a patruns si in Romania, motivatia initiala fiind una austera: persoanele cu venituri mai mici (in special pensionarii) considerau ceaiurile si suplimentele nutritive o alternativa la medicamentele din ce in ce mai scumpe. Pe de alta parte, persoanele active au inceput sa inteleaga necesitatea unei alimentatii sanatoase.
Industria alimentatiei sanatoase
Pana in 1989, singurul producator si distribuitor de ceaiuri si produse naturiste era Plafarul. Dupa 1990, au inceput sa apara si firmele private din domeniu, deschiderea unui magazin naturist dovedindu-se o investitie din ce in ce mai rentabila. Este genul de afacere de nisa, fiind loc suficient pe piata in cazul in care va decideti sa deschideti o astfel de societate. Investitia initiala intr-un spatiu de desfacere (magazin) s-ar ridica la aproximativ 20.000 de euro. Aceasta suma cuprinde atat cheltuielile pentru amenajare, cat si pe cele pentru procurarea marfii. Este foarte important ca la inceput sa aveti o paleta larga de produse pentru a va fideliza clientii si a-i convinge ca un drum spre supermarket este inutil, de vreme ce au intrat in magazinul dumneavoastra si au gasit ceea ce cautau.
Este vital ca magazinul sa fie situat intr-o zona cu vad, eventual in apropierea unei piete, daca nu chiar intr-o piata.
Pentru a va face cunoscut magazinul distribuitor de ceaiuri si alte produse naturiste, puteti lansa un site web sau demara o campanie publicitara. Astfel, realizarea unui site poate costa 500 de euro, in timp ce intretinerea acestuia poate ajunge si la 300 de euro lunar. Promovarea agresiva poate implica sume diverse, depinzand foarte mult de felul in care alegeti sa va impuneti numele pe piata: puteti investi aproximativ 200 de euro pentru realizarea unor fluturasi care sa fie distribuiti la colt de strada sau puteti plati mai multe mii de euro pentru o reclama pe un banner sau in mass-media. Alegerea va apartine!
Avand in vedere ca romanii au inceput sa fie din ce in ce mai preocupati de sanatate si de ceea ce consuma, magazinele de produse naturiste pot reprezenta o afacere prospera. Cu toate ca si supermarketurile au inceput sa scoata la vanzare ceaiuri sau cereale, trebuie sa luati in calcul ca un magazin de produse naturiste are in dotare sute de produse, iar vanzatorii ii pot ajuta pe clienti cu sfaturi utile.
Sfaturi Info-ghid:
Omul modern este din ce in ce mai dispus sa investeasca in sanatatea sa. Demararea unei afaceri prospere cu produse naturiste poate reprezenta o investitie sanatoasa in sine.


