Cuvinte cheie:
pachet salarial,
oferte munca,
angajator,
activitati profesionale
Pachetul salarial, un criteriu in alegerea angajatorului potrivit?
Data postarii: 2008-08-01
Sunteti in cautarea unor oferte de munca atractive? Cautati, in cadrul unei companii, o atmosfera de lucru placuta, dar si un pachet salarial atractiv? Ce faceti in cazul in care sunteti pus sa alegeti intre cele doua? Este adevarat ca banii sunt mai utili, dar cum v-ati putea desfasura activitatile profesionale intr-un mediu de lucru in care stresul va insoteste zi de zi. Solutii si dezbateri pe tema unei situatii tot mai des intalnita in companiile mari si mici din Romania.
Ce conteaza mai mult: o atmosfera de lucru placuta sau un pachet salarial motivant?
In alegerea angajatorului ideal, exista mai multe criterii care trebuie luate in calcul: seriozitatea, interesul fata de angajati, desfasurarea activitatilor profesionale intr-un mediu placut, relatia sef-angajat si, nu in ultimul rand, pachetul salarial.
Ati ales deja compania in care vreti sa lucrati mult timp de acum inainte, dar v-ati dat seama ca atmosfera de lucru nu este pe placul dumneavoastra. Seful dumneavoastra este mai mereu nervos, activitatile de zi cu zi se desfasoara intr-un ritm alert, sarcinile de lucru trebuie terminate repede si bine, nu aveti randament si vi se pare ca ritmul de la birou nu se adapteaza felului dumneavoastra de a lucra....toate acestea va fac sa va ganditi la demisie si va pot determina sa luati o decizie radicala. In schimb, pachetul salarial este destul de atractiv si nu ati vrea sa renuntati la el.
In aceste conditii, situatia este destul de complicata si trebuie sa va ganditi de doua ori inainte de a lua decizia finala sau de a opta pentru alte oferte de munca. Puteti sa incercati varianta acomodarii in timp, dar trebuie sa va ganditi cat de mult ati putea rezista. Daca nici aceasta nu este o solutie, incercati sa discutati cu superiorii dumneavoastra si sa le explicati ca, pentru a va putea concentra asupra activitatilor profesionale, aveti nevoie de un alt mediu de lucru. Daca nici cu aceasta solutie nu ati reusit sa schimbati ceva, oferiti-va o perioada de timp (aproximativ o luna) in care sa vedeti daca reusiti sa va acomodati. Daca eforturile dumneavoastra nu au dat rezultate nici de aceasta data, demisia ar putea fi singura solutie care v-a mai ramas. Inainte de a ajunge in acest punct, ganditi-va daca o alta firma din acelasi domeniu v-ar putea oferi acelasi pachet salarial sau daca va descurcati cu un salariu mai mic, lucrand intr-o companie in care atmosfera de lucru se ridica la nivelul asteptarilor dumneavoastra.
In cazul in care ati optat pentru demisie, asigurati-va ca urmatorul angajator nu va ofera aceleasi conditii. Nu cred ca veti dori sa treceti prin aceeasi situatie. Si pentru a nu se intampla la fel, incercati sa aflati toate detaliile despre firma si despre programul de lucru chiar de la primul interviu.
Sfaturi Info-ghid:
Daca va aflati intr-o situatie in care inclinati sa acceptati niste conditii de munca nepotrivite doar pentru salariu, asigurati-va ca stiti ce faceti! Nu eliminati din start varianta altor oferte de munca...poate aveti sansa sa gasiti ceea ce cautati.


