www.info-ghid.com
Inscrierea la examenul de absolvire depinde de absolvirea integrala a examenelor prevazute de planul de invatamant. Fiecare student care doreste sa obtina examenul de licenta trebuie sa fie integralist deoarece inscrierea la examenul de absolvire se face pe baza situatiei scoalare. Studentilor cu restante li se ofera sansa unui examen de absolvire in luna februarie, dupa ce situatia planului de invatamant a fost complet rezolvata.
Noile reguli ale invatamantului superior vizeaza scoaterea examenului de absolvire (examenul scris), studentii putand sa obtina licenta doar pe baza lucrarii sustinute oral. Insa, aceasta regula difera de la o facultate la alta, de la o institutie de invatamant la alta. Nu exista inca o regula stabilita la nivelul intregului sistem de invatamant superior, desi multi studenti isi doresc sa scape de examenul scris care presupune un efort dublu fata de sustinerea lucrarii de licenta. Examenul de absolvire consta in doua probe: examenul de verificare a cunostintelor (scris) si sustinerea lucrarii de licenta (oral). Senatul universitar este cel care adopta regulile, de cele mai multe ori in conformitate cu cerintele studentilor. In prezent, in Romania, tot mai multe institutii adopta sistemul scoaterii examenului scris, insa, in acest caz lucrarea de licenta nu va mai fi o formalitate, ci o dovada a interesului pe care fiecare student trebuie sa si-l arate fata de structura lucrarii, de informatiile pe care le prezinta, de cunoasterea in ansamblu a continutului. Facultatile care nu au adoptat eliminarea examenului scris din grila examenului de absolvire se confrunta cu problema dezinteresului studentilor care prefera sa cumpere lucrarea de licenta, sa o rasfoiasca in viteza si sa faca un rezumat cu care se prezinta in fata comisiei. Examenul scris este proba care evidentiaza cunostintele acumulate in cei 4 sau 3 ani de studiu.
Tema si structura lucrarii de licenta sunt alese de studenti si de profesorii coordonatori. Continutul acesteia trebuie sa fie de minim 60 de pagini (inclusiv bibliografia). Nota obtinuta la sustinerea lucrarii scrise va fi stabilita de comisie dar si de profesorul indrumator (desi acesta din urma nu este obligat sa participe). Fiecare membru al comisiei va acorda o nota de la 1 la 10, nota finala reprezentand punctajul obtinut in urma acumularii notelor date de comisie. Timpul petrecut pentru sustinerea lucrarii de licenta este de maxim 10 minute, timp care nu ofera comisiei sansa de a analiza in detaliu fiecare capitol al lucrarii. De cele mai multe ori, studentii obtin note mari, chiar daca lucrarea pe care au prezentat-o a fost cumparata sau realizata de ei in totalitate. In cazul in care, facultatea a renuntat la examenul scris, timpul petrecut pentru analizarea lucrarii de licenta va fi mult mai mare, comisia va fi mai exigenta, intrebarile vor fi mai numeroase, astfel ca exista posibilitatea ca cei care si-au cumparat lucrarea de licenta sa nu fie capabili sa raspunda unor intrebari, la prima vedere, banale.
Examenul de absolvire nu este o formalitate, ci este echivalentul cunostintelor acumulate in anii de studii. Invatamantul superior este o etapa din viata noastra care trebuie luata in serios, mai ales ca alegerea facultatii ne apartine in totalitate.