Cuvinte cheie:
braila,
orase romania,
dunare,
cetate veche,
turism
Sa descoperim farmecul Brailei, cetatea veche de pe malul Dunarii
Data postarii: 2007-08-21
Daca istoria, turismul si natura va intereseaza, vizitati Braila, fosta raia turceasca, veche cetate a Tarii Romanesti, care reprezinta zona de interes turistic dar si un puternic centru de valorificare a patrimoniului multietnic si multicultural. In general toate orasele din Romania ofera turistilor locuri interesanta de admirat si amintiri de neuitat dar Braila este un oras cu un farmec aparte.
Lumina si culoare in natura
Asezata cu fata spre Dunare ca un amfiteatru, Braila isi prezinta natura amatorilor de turism ca pe un spectacol de lumina si culoare nuantat de valurile albastre ale Dunarii. Lumina calda a soarelui care straluceste in fiecare anotimp definiste culorile padurii de salcami, iar natura, mereu in schimbare, invita pe amatorii de turism sa petreaca vacanta in vechea cetate, in corturi asezate direct pe malul Dunarii stabilind astfel o legatura tainica spre vremurile de demult, cu natura salbatica, cu vechi ocupatii ca pescuitul, sau cu Tarzan, regele baltilor.
Stiati ca…
- la 20 ianuarie 1368, prin Privilegiul comercial pentru brasoveni dat de Vladislav Vlaicu se atesta Braila ca asezare importanta a Tarii Romanesti, mai ales sub aspect comercial.
-in anul 1888 la Braila se utilizeaza pentru prima data in tara betonul armat.
- iar anul 1911 a reprezentat un an de maxima activitate comerciala. Comertul brailean reprezenta 22% din comertul romanesc si 20% din importul ei.
Vechea cetate
Daca sunteti amatori de plimbari pe jos veti descoperi cetatea veche, pornind de la un capat al strazilor de pe malul Dunarii si ajungand la celalalt capat, tot pe malul Dunarii, admirand vechile cladiri in mare parte reconditionate (teatrul Maria Filotti, Muzeul de istorie, case memoriale, ceasul din centrul orasului instalat in 1909 etc) si veti putea pasi in hrubele vechi de sute de ani. Pe strazile cetatii veti intalni romani dar si greci, lipoveni, evrei, turci, armeni, bulgari adevarati pastratori si promotori ai valorificarii patrimoniului cultural multietnic si multicultural.
Dincolo de oras
Natura a fost darnica si a presarat in aceste locuri adevarate colturi de rai care te imbie sa petreci in linistea si pacea oferite de bratele Dunarii, la Blasova, cotul Macinului, Insula Mare, cateva zile de concediu minunate. Apoi, odihnit si pregatit de alte aventuri in natura, sa pleci mai departe spre Delta Dunarii aflata la cativa kilometri distanta.
Sau, in imediata apropiere a orasului, aflat tot in mijlocul naturii, Lacu Sarat te intampina cu apa si namolul sapropelic.
Sfaturi info-ghid:
Dupa ce ati vizitat orasul si ati explorat natura, petreceti o vacanta in statiunea balneara Lacu Sarat si veti acumula o doza maxima de sanatate!


