Cuvinte cheie:
arte martiale interne,
taijiquan,
qigong
Taijiquan si Qigong– arte martiale interne si armonie
Data postarii: 2009-04-07
Calea armoniei: artele martiale interne raspandite de civilizatia chineza sunt adoptate tot mai des ca mijloc nu numai de relaxare prin exercitii, ci mai ales de mentinere a sanatatii prin practici traditionale ce includ anumite miscari specifice, asemanatoare artelor martiale externe. De altfel, diferenta consta tocmai in exprimarea pe plan fizic a dimensiunii spirituale intrinseci. Dintre acestea, cele mai cunoscute si mai practicate sunt Qigong, Taijiquan si Whushu.
Principiile Taijiquan si Qigong
Desi in general actioneaza ca practici diferite, atat Taijiquan cat si Qigong se bazeaza pe principii asemanatoare, inspirate din filosofia taoista. Cele doua forme de arte martiale interne pun accent pe puterea mentalului si a sufletului de a combate atat efectele negative asupra santatatii fizice cat si asupra starilor psihice. In China exista scoli speciale care ofera cursuri si antrenamente pentru persoane de orice varsta.
Punctul de plecare al taoismului, curentul filosofic si spiritual care a creat artele martiale interne, este zona muntilor Wudang din sudul Chinei. Exista si acum temple si asezaminte care mai pastreaza farmecul si specificul traditional si unde maestrii isi invata discipolii tehnicile Taijiquan si Qigong.
Qigong este un stil de arte martiale interne complex, care se traduce prin "invatatura contopirii omului cu Cerul". Acest tip de arte martiale interne se clasifica in mai multe categorii: budhist, confucianist, daoist, medical si Wushu (al artelor martiale). Principiile sale includ miscarile alternative statice/dinamice, prin care se urmareste traseul esentei corporale catre energie, care se transforma in spirit, care se transforma in starea de vid si care, in final, ajunge sa se contopeasca cu Calea, numita dao. Qigong se bazeaza pe morala si intelepciune. Miscarile si actiunea principiilor acestei discipline au un efect benefic asupra sanatatii. Se merge pe ideea ca omul trebuie sa uite de sine in momentul in care apeleaza la un specialist Qigong, sa-si deschida sufletul pentru ca terapia sa functioneze cu adevarat.
Taijiquan este, de asemenea, o forma de arta martiala interna care foloseste puterea intrinseca pentru a elibera si capta energia, iar pe plan medical pentru a regla energia specifica organismului. Taijiquan sau Tai Chi se traduce prin « Boxul Marelui Principiu» si preia din Qigong forma specifica de manifestare a artelor martiale. Printr-o incredibila controlare a sinelui, relaxare si naturalete a liniilor corpului, se poate ajunge la perfectiunea miscarilor care pot avea scop terapeutic si de aparare. De fapt, ideea nu este de a invata forme si metode de autoaparare, ci doar de a folosi acest tip de miscari pentru ca omul sa se simta integrat in Univers. Acesta poate fi un principiu general valabil pentru toate practicile interne chinezesti, in conditiile in care aspiratia omului catre absolut este evidenta in orice cultura. Miscarile de Tai Chi sunt fluide, continue, permitand energiei sa circule libera si favorizand respiratia corecta (in principal cea abdonimala), pozitia corpului si circulatia sangelui. In scolile de Tai Chi din China si din lume se pot practica nu doar miscarile necesare pentru mentinerea tineretii si a sanatatii, ci si forme mai complexe, cum ar fi TaijiJian (Taiji cu sabia) sau arte martiale Taiji, foarte asemanatoare celor externe (miscari de Kung Fu).
Deschiderea din ce in ce mai mare asupra acetor tipuri de practici traditionale chinezesti a facut ca un numar din ce in ce mai mare de persoane sa inceapa initierea in aceste discipline si sa descopere beneficii importante asupra sanatatii si starii psihice proprii, cat si redescoperirea de sine.
Sfaturi Info-ghid:
Fie ca doriti sa abordati artele martiale interne din perspectiva medicala sau din cea a descoperirii unei culturi milenare, inscrierea la o scoala de Qigong sau Taijiquan nu poate sa aduca decat beneficii, macar pentru simplul fapt ca evadati din cotidian.


