Cuvinte cheie:
uleiuri esentiale,
tratament naturist,
alergii de primavara,
sindromul astmatic,
fenomene alergice
Tratamente naturiste pentru alergiile de primavara
Data postarii: 2008-02-29
Venirea primaverii nu reprezinta un motiv de bucurie pentru toata lumea. Unora dintre noi le provoaca diverse stari, cum ar fi stranuturi, ochi rosii inlacrimati sau teama de a iesi afara. Aceste simptome, insotite uneori si de catre sindromul astmatic, sunt fenomene alergice.
Sindromul astmatic si alte fenomene alergice
Alergiile de primavara sunt cel mai adesea provocate de polen, iar cel mai des intalnita este alergia la polenul de graminee. Predispozitia unor persoane pentru aceste fenomene alergice poate fi ereditara, insa un rol important il au si alti factori, precum poluarea, starea psihica, alimentatia, virozele respiratorii, in special cele aparute in primii ani de viata. De exemplu, primavara, unele persoane stranuta si lacrimeaza abundent. Aceste simptome apar ca rezultat al unei forme de alergie la praf. Un alt exemplu poate fi cel al crizelor de astm, ce recidiveaza primavara. Acestea sunt declansate de alergia la praful de casa. Parul de iepure, de pisica sau de caine poate provoca si el crize de astm sau inrosirea pielii. Alergenul ajunge in caile respiratorii si provoaca iritatii ale mucoaselor nasului, bronhiilor si ochilor.
Tratarea alergiilor de primavara
Alergiile de primavara pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, dar si prin intermediul tratamentelor naturiste, cu uleiuri esentiale sau al presopuncturii. Pentru diminuarea efectelor alergice care se manifesta la nivelul nasului exista alternativa tratamentelor naturiste. Presopunctura este utila prin apasarea unui punct situat intre degetul mare si cel aratator al mainii, timp de maxim doua minute. In ceea ce priveste aromaterapia, exista unele extracte de fructe si flori ce pot fi adaugate in apa de baie sau in uleiurile de corp pentru calmarea alergiilor. Printre plantele recomandate se numara: iasomnia, musetelul, salvia, eucaliptul, lamaia, menta, rozmarinul. Tratamentele naturiste trebuie completate de tratamentul medicamentos, pentru a creste eficienta acestuia din urma.
Si uleiurile esentiale pot fi un remediu util in combaterea alergiilor de primavara. Cele mai eficiente sunt uleiurile de lavanda si menta care au un puternic efect antialergic, usurand respiratia si eliberand caile nazale de secretii.
Sfaturi Info-ghid:
Pe langa o renastere a naturii, primavara provoaca si o explozie de polen care poate afecta, temporar, sanatatea multora dintre noi. Incercati sa preveniti fenomenele alergice, daca sunteti predispusi la asemenea afectiuni. In perioada cand polenul pluteste in aer, trebuie evitata pe cat posibil plimbarea in natura, iar daca mergeti mult cu masina, e recomandat sa circulati cu geamurile inchise.


